Noul Volkswagen Passat primeşte mai multă putere de la tunerul german B&B (FOTO)
Vreți să vă cumpărați un Volkswagen Passat 2.0 TDI BiTDI de generație nouă și sunteți opriți de gândul că acesta nu are suficientă putere? Aveți posibilitatea să apelați la tunerii de la B&B Automobiltechnik – ei vă vor oferi câțiva cai putere în plus și mai multă agresivitate la exterior, scrie autostrada.md.
În cazul noului VW Passat, dieselul bi-turbo de 2.0 litri dezvoltă 240 de cai putere și 500 de Nm – mai mult decât suficient pentru cumpărătorii care își doresc un vehicul apt de majoritatea sarcinilor și lipsit de goana după cât mai mulți cai putere.
Pentru alți cumpărători există studioul de tuning B&B Automobiltechnik. Specialiștii de aici au creat două pachete de tuning care pot să ridice puterea motorului diesel până la 300 de cai putere – primul pachet duce valoarea până la 275 și cuplul motor până la 570 de Nm, costul fiind de 1300 de euro, în timp ce al doilea implică mărirea presiunii în turbocompresor, remaparea ECU-ului, modificarea sistemului de admisie şi instalarea unui nou sistem de evacuare din oţel inoxidabil. Ca rezultat a acestor proceduri, clienții își iau rămas bun de la 3950 de euro, iar automobilul primește 300 de cai putere și 630 de Nm.
Prin urmare, Passat-ul poate ajunge mai rapid la prima sută de km/h – în aproximativ 5,5-6,0 secunde, iar pentru a evidenția atletismul automobilului, tunerul a montat pe automobil și câteva elemente cromate noi, jantele mari din aliaj fiind principalele accente vizuale ale breakului VW Passat din imagini.