Statele Unite şi Rusia cred că semnarea acordului privind reducerea numărului de arme nucleare, START II, reprezintă încheierea războiului rece, scrie Ria Novosti. Preşedintele american, Barack Obama, a prezentat joi Congresului noul document pentru ratificare.
Pentru a intra în vigoare, acesta însă trebuie să fie ratificat şi de ambele camere ale Dumei de Stat a Federaţiei Ruse.
Menționăm că acordul START II prevede reducerea armelor nucleare din cele două state. Astfel, numărul focoaselor nucleare amplasate pe rachete balistice, submarine şi avioane de luptă va fi redus cu 30 la sută în comparaţie cu înţelegerea de acum opt ani. În aceste condiţii, Statele Unite şi Rusia vor reduce numărul ogivelor nucleare la 1.550.