Revista presei: În Turcia şi Rusia au apărut teorii ale conspirației privind atentatele de la Paris
Rusia urmărește cu atenție intensificarea prezenței militare a NATO în țările sale membre din Europa de Est și este gata, în cazul în care va fi necesar, să reacționeze adecvat. Declarația, citată de RIA Novosti, îi aparține diplomatului rus, Mihail Ulianov.
Premierul de la Paris, Manuel Valls, a anunțat măsuri de securitate sporite în lupta contra jihadiștilor, anunță Le Figaro. Astfel, până la sfârșitul anului, vor fi construite niște secțiuni speciale în închisorile din Franța, pentru a-i izola pe deținuții teroriști.
În Turcia şi Rusia au apărut teorii ale conspirației privind atentatele de la Paris. Astfel, mai mulţi oficiali, potrivit Financial Times, au declarat că violențele au fost organizate de serviciile de spionaj străine. În Rusia de exemplu, comentatori pro-Kremlin au încercat să găsească legături între atentatele din Franţa şi uneltirile politice din Statele Unite.
Președintele rus, Vladimir Putin, nu va participa la manifestația de comemorare a Holocaustului în Polonia, din această lună, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la eliberarea de către Armata Roșie a lagărului de la Auschwitz, titrează Interfax. Și asta pentru că, potrivit Reuters, autoritățile de la Varșovia nu l-au invitat pe liderului rus.