"Mircea Snegur e Ștefan cel Mare al vremurilor noastre!" Oaspeţii i-au adus cadouri primului preşedinte
Primul preşedinte al Republicii Moldova îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Mircea Snegur îşi aşteaptă oaspeţii la un restaurant din capitală. Printre persoanele care l-au felicitat au fost președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
Fostul președinte Petru Lucinschi i-a urat multă sănătate și i-a dăruit un parfum: "Să pătrezi pacea, liniștea și înțelegerea în societate este în prim plan datoria unui conducător. Eu cu mare bucurie îl felicit pe domnul Snegur. Ne cunoaștem clar că de mult timp."
Mircea Snegur a fost felicitat și de către deputații din prima legislatură a Parlamentului.
Cu un mesaj de felicitare au venit și mai mulți veterani ai războiului de la Nistru, foști miniștri, dar și foști consilieri prezidențiali.
"Mircea Snegur e Ștefan cel Mare a vremurilor noastre. Mircea Snegur să ne trăiți și să ne invitați la jubileul de 200 de ani", i-a urat fosta parlamentară Ludmila Scalnîi.
Omagiatul a declarat că la vârsta pe care o are petrece foarte mult timp cu familia, face sport și continuă să lucreze la alte trei volume despre activitatea sa de politician.
"La această vârstă de acum ești bucuros în fiecare dimineață că te simți bine. În fiecare zi 3-4 ore la masa de scris, pe urmă urmează mișcări fizice. Viitorul mi se pare unul optimist atât pentru familia mea cât și pentru Republica Moldova. Apreciez înalt aportul generației de politicieni de după 2009", a spus omagiatul.
Mircea Snegur a fost președinte al Republicii Moldova în perioada 1990-1996. În 2007, a lansat volumul de memorii "Labirintul Destinului", în care este descrisă viața sa și cariera politică.
Fostul președinte s-a născut în 1940, în satul Trifănești din raionul Florești.
Actualitate