Vlad Filat, după discuţiile cu liberalii şi democraţii: Declarațiile lui Mihai Ghimpu sunt false
Afirmațiile precum că Partidul Liberal a venit anterior cu mai multe modele de guvernare care au fost respinse sunt false. Declaraţia a fost făcută de liderul PLDM, Vlad Filat, după noi discuţii purtate între reprezentanţii PD, PL şi PLDM.
Astfel, Vlad Filat neagă afirmațiile lui Mihai Ghimpu cu referire la ofertele aduse de liberali în cadrul întâlnirilor.
"Afirmațiile precum că s-a venit cu încă trei-patru modele sunt false. Este pentru prima dată când colegii de la PL au venit cu un punct de vedere personalizat. Astăzi este pentru prima dată, acestea fiind oferte din partea PL-ului", a mărturisit Vlad Filat.
Totodată, liderul liberal-democraților a ținut să reamintească că nu poate fi vorba de o partajare a funcției și a ministerelor între partide:
"Ministerele nu aparțin unui partid sau unui politician, noi nu suntem în situația de a ceda. Mai important este ca redistribuirea ministerelor să ofere eficiență și funcționalitate", a subliniat Vlad Filat.
Potrivit lui Vlad Filat, liderii partidelor proeuropene se vor întâlni mâine cu reprezentanții partidelor europene pentru a discuta despre situația actuală din Republica Moldova.