Milsami, în cantonament pe malul Mediteranei. Cu cine a disputat primul amical
Milsami a remizat, scor 1-1, cu formaţia Atîrau din Kazahstan în primul meci amical din cantonamentul din Turcia. Pe lângă partide de pregătire gruparea din Orhei are parte de antrenamente pe litoralul Mării Mediterane.
Milsami se află în Antalya de cinci zile, însă nu are timp de odihnă. Într-una din primele sesiuni de antrenament, tehnicianul Iurie Osipenco alături de elevii săi au efectuat exerciţii fizice neobişnuite pe malul mării.
După antrenamentul pe litoral, Andrei Cojocari a fost felicitat de coechipieri cu ocazia zilei sale de naştere. Pentru Milsami a urmat sesiunea de pregătire pe teren natural, iar portarii au făcut exerciţii cu mingile de tenis.
Jucătorii grupării din Orhei au trecut şi pe la sala de forţă unde au tras de fiare.
La Milsami se află în probe un brazilian şi fostul căpitan al lui Zimbru Chişinău, Iulian Erhan. Gruparea din Orhei se va afla în cantonament până la mijlocul lunii februarie.