Autismul poate fi PREVENIT. Metoda specială de terapie care poate schimba milioane de vieți
Cu ajutorul unei metode speciale de terapie, bazată pe tehnologia video, ar putea fi blocată apariţia autismului la copiii care riscă să sufere de această afecţiune, transmite dailymail.co.uk.
Terapia îi învaţă pe părinţi cum să se adapteze nevoilor speciale de comunicare ale copiilor autişti, prevenind astfel dificultăţile extreme de comunicare, care sunt o componentă majoră a autismului.
Intervenţia are în vedere, în principal, copiii care au fraţi autişti şi prezintă, prin urmare, un risc mai mare de a fi autişti ei înşişi.
Cele mai precoce semne de autism – cum ar fi lipsa de atenţie faţă de părinţi, interes social sau interacţiuni sociale scăzute, contact vizual diminuat – pot fi prezente încă din primul an de viaţă.
Noua terapie implică filmarea interacţiunilor dintre copiii care au asemenea simptome şi părinţii lor. Apoi, înregistrările sunt prezentate părinţilor, iar terapeuţii îi sfătuiesc pe aceştia cum să îşi înţeleagă mai bine copiii, cum să le răspundă şi să comunice mai bine cu aceştia.
Cercetătorii spun că această metodă ar putea opri evoluţia autismului sau ar face ca acei copii să dezvolte o formă mai uşoară a afecţiunii, cu simptome mai puţin severe.
Studiul a fost realizat de oameni de ştiinţă de la Birkbeck University of London, Manchester University, King’s College London şi Evelina London Children’s Hospital, iar rezultatele au fost publicate în jurnalul The Lancet Psychiatry.
Cercetătorii au testat terapia pe 54 de familii care aveau copii mici (șapte-zece luni) cu risc ridicat de autism (pentru că aceşti copii aveau fraţi mai mari diagnosticaţi cu autism).
Familiile au fost împărţite în două grupuri, pentru unul nefiind întreprinsă nicio intervenţie, iar în cazul celuilalt fiind aplicată terapia video.
După cinci luni, în familiile care au beneficiat de video-terapie s-au observat îmbunătăţiri în participarea copilului, atenţia şi comportamentul social al acestuia.
- Gadgeturi în loc de păpuşi şi maşini! Riscurile la care sunt expuși copiii care folosesc în exces tehnologiile moderne
- Serviciu unic pentru copiii de până la trei ani. Micuţii au parte de îngrijiri speciale
- Toată lumea marchează Ziua de Conștientizare a Autismului. Câţi moldoveni suferă de tulburare
- De ce apare autismul la copii. Cercetătorii au descoperit originea maladiei