SURPRIZĂ pentru un bărbat din Chişinău! INCREDIBIL ce a găsit într-o tabletă nouă oferită soţiei (FOTO)
Surpriză neplăcută pentru o familie din capitală! Un bărbat a rămas şocat de ceea ce a găsit într-o tabletă cumpărată de la un magazin de electrocasnice din capitală. Acesta a trimis imaginea la redacţia PUBLIKA.MD.
Potrivit bărbatului, gadgetul a fost oferit drept cadou soţiei sale. Însă, atunci când au deschis-o, au observat că în tabletă s-a păstrat o poză cu caracter ofensator făcută de un angajat al magazinului.
Bărbatul susţine că angajaţii l-au asigurat că totul e-n regulă cu tableta, chiar dacă era ultimul device din acel magazin şi a fost cumpărat de pe raft.
Clientul s-a adresat revoltat la Agenţia pentru Protecţia Consumatorului. În replică, instituţia a menţionat că ia măsuri atunci când marfa este necalitativă, iar un astfel de caz nu se află în atribuţiile ei.
Totodată, poliţiştii au tratat cu haz păţania bărbatului. Oamenii legii au acceptat însă plângerea menţionând că dacă va câştiga în instanţă, acest fapt va fi o premieră pentru Moldova.
Bărbatul intenţionează să se adreseze în instanţa de judecată pentru a cere daune morale din partea magazinului.
Dacă ai fost martorul unei situaţii similare, expediază imaginile pe adresa [email protected] sau prin intermediul opţiunii ŞTIREA TA, iar noi le vom face publice.