(VIDEO) Cum ar fi viaţa în America dacă Germania şi Japonia ar fi câştigat Al Doilea Război Mondial
Producătorul american Ridley Scott a realizat o producţie cinematografică ce prezintă o ficţiune, care spre fericirea noastră, n-a devenit realitate: cum ar fi arătat America dacă naziştii şi japonezii ar fi câştigat cel de-Al Doilea Război Mondial.
"The Man in The High Castle" se bazează pe romanul lui Philip K. Dick, care prezintă lumea anului 1962, după terminarea războiului, scrie mediafax.ro.
America ar fi fost împărţită în două: Reich-ul Nazist de la Atlantic până la munţi, şi Statul Japonez - pe toată coasta Pacificului.
Însă, spre uimirea multora, ţara s-ar fi dezvoltat foarte bine, iar populaţia ar fi trăit într-un boom economic şi tehnologic. Cu toate astea, planurile naziştilor ar fi fost duse la realitate.
În film se prezintă o scenă în care un cetăţean se întâlneşte cu un poliţist, iar acesta îi spune: "Astăzi, marţi, la spital are loc distrugerea celor care suferă de un handicap. Vor dispărea de pe faţa pământului. Aşa că nu te apropia de spital, pentru că vei auzi zgomote teribile".