Revista presei: Alegerile legislative din Grecia au pus pe jar întreaga comunitate internaţională
Alegerile legislative din Grecia au pus pe jar întreaga comunitate internaţională. Editorialiștii din întreaga lume încearcă să prognozeze dacă noul guvern elen va urma sau nu vectorul proeuropean.
Oficialii europeni sunt îngrijorați că victoria Partidului Syriza în alegerile din Grecia ar putea încuraja și alte mișcări antiausteritate, în întreaga Europă. Potrivit portalului The New Yorker, purtătorul de cuvânt al cancelarului german, Angela Merkel, a declarat că Germania va colabora cu noul guvern grec. Totodată, Germania speră ca Grecia să-și onoreze obligațiunile asumate anterior.
Iar The Wall Street Journal menționează că Grecia ar putea ajunge la un conflict cu creditorii săi, după ce noul guvern de stânga a dat de înțeles că-și va onora promisiunile antiausteritate, făcute în campania electorală. Asta în pofida faptului că acest lucru ar putea arunca țara, și întreaga Europa, într-o criză profundă.
The Guardian scrie că noul Guvern antiausteritate de la Atena se lansează în această cursă în pofida obiecțiilor venite din partea Bruxellului. Potrivit publicației, în următoarele zile, noul ministru elen al Finanțelor, Yanis Varoufakis, va efectua o vizită la Bruxelles. El urmează să renegocieze înţelegerile privind salvarea economică a Greciei.
Grecii speră ca noua conducere să le recâștige demnitatea, punctează Mediafax. Potrivit cotidianului, marea majoritate a elenilor cred că prin măsurile de austeritate ei au fost umiliți și simt nevoia de regăsire a identității pierdute. În același timp, noul premier, Alexis Tsipras, a promis cetățenilor săi că îi va face pe creditorii internaționali să privească Grecia cu respect.
- "Grecia întoarce o nouă pagină". Mii de oameni au sărbătorit rezultatele scrutinului legislativ
- Grecia are cel mai tânăr premier din ultimii 50 de ani. Alexis Tsipras a depus jurământul la o zi după alegeri
- Victoria formațiunii Syriza la alegerile legislative din Grecia, motiv de îngrijorare pentru Europa