Condițiile de NECREZUT în care trăiește o familie venită în capitală, cu speranța că va scăpa de sărăcia din sat
O familie din cinci oameni din satul Puhoi, raionul Ialoveni, îşi duce traiul într-un vagon mic, la marginea unei pieţe din capitală. Cei trei copii de vârstă şcolară îşi aşteaptă părinţii, care încearcă să le asigure existenţa din salariul de la depozitul din piaţă. Au fugit de sărăcia din sat, unde nu aveau de lucru, însă nu au găsit un trai mai bun nici în capitală.
Cinci oameni se înghesuie în cei 16 metri pătraţi, cât are vagonul. Aici dorm, mănâncă și îşi spală hainele.
Pe soba artizanală își pregătesc mâncarea, iar apa o aduc de la întreprinderile din apropiere. Acestea sunt toate comodităţile de care dispun.
În timpul filmării, capul familiei era plecat. Femeia ne-a spus că îi pare rău de soarta copiilor, care sunt nevoiţi să trăiască în sărăcie.
" Eu nu fur, lucrez la baza angro. Care este problema? Nu am unde trăi, să dorm cu mama alături? Bani nu avem, doar un cuptor electric. Două familii nu se pot afla acolo", a spus femeia.
Dorinţele copiilor celor trei copii sunt simple:
"Aici dorm, mânânc, mă joc. Vreau jucării, dar şi cartofi, macaroane, morcovi".
" Eu îl ajut pe tata. El aici este paznic. Merg şi la şcoală, dar acum sunt câteva probleme".
Reprezentanţii Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copiilor au promis că vor face totul pentru a-i trimite pe copiii din această familiei la şcoală.
"Astăzi am aflat amănuntele acestei situaţii: componenţa familiei, vârsta copiilor. Aici totul este important. Cred că în decursul câtorva zile vom folosi toate posibilităţile noastre şi în colaborare cu familia vom face totul pentru ca copiii să se simtă bine şi să meargă la şcoală", a declarat şeful Direcţiei Municipale pentru Protecţia Drepturilor Copiilor, Eugen Dombrovan.
Și reprezentanţii Primăriei au promis că, în caz de necesitate, vor asigura familia cu asistenţa medicală necesară.