''Sper să obțin voturile''. Iurie Leancă începe consultările cu PCRM şi PL
Iurie Leancă este premierul desemnat de preşedintele ţării, Nicolae Timofti. Un decret în acest sens a fost semnat în această seară de către şeful statului în urma discuţiilor cu actualul prim-ministru în exerciţiu.
După întrevederea cu şeful statului, premierul desemnat, Iurie Leancă, a declarat că de mâine va începe consultările cu Partidul Comuniştilor şi cu Partidul Liberalilor pentru a-i convinge să susţină programul său de guvernare.
"Sper să am ocazia să am o discuție detaliată cu PCRM. În ceea ce privește PL, încă o dată, avem obiective declarate comune, care se numesc în ultima instanță integrarea europeană. Sper să obțin votul din partea PL și după aia, de ce nu, în baza acestui vot eventual să ne gândit cum să creem dintr-un Guvern minoritar unul majoritar", a spus premierul desemnat, Iurie Leancă.
PUBLIKA.MD precizează că Iurie Leancă a fost propus la funcţia de prim-ministru de liderul PLDM, Vlad Filat.
Conform Legislaţiei, Iurie Leancă are la dispoziţie 15 zile pentru a prezenta componenţa cabinetului de miniştri, dar şi programul de activitate a Executivului.
Pentru învestirea Guvernului sunt necesare cel puţin 51 de voturi din partea celor 101 aleşi ai poporului.