Ajax Amsterdam a fost învinsă de Vitesse Arnhem cu scorul de 1-0
Surpriză în Campionatul Olandei! Deţinătoarea titlului, Ajax Amsterdam a fost învinsă de Vitesse Arnhem cu scorul de 1-0. Feyenoord a învins De Haag în etapa a 20-a cu scorul de 2-1.
Ajax Amsterdam a suferit a treia înfrângere în acest sezon în Campionatul Olandei şi prima după o pauză de cinci luni. "Lăncierii" au fost învinşi în deplasare de Vitesse cu scorul 0-1. Singurul gol al meciului a fost marcat în minutul 85 de Uros Djurdjevic.
Într-un alt meci, rivala lui Ajax, Feyenoord a învins pe teren propriu formaţia Den Haag cu scorul de 2-1. Gazdele au condus la pauză cu 2-0, după golurile lui Lex Immers şi autogolul lui Timothy Derijck.
Den Haag a redus din diferenţă la începutul reprizei secunde, prin Mike van Duinen. PSV Eindhoven a rămas lider după ce a învins în această etapă formaţia Willem cu 2-1.
Ajax ocupă locul doi, având cu nouă puncte mai puţine decât prima clasată. Feyenoord completează podiumul, cu 38 de puncte.