Nebunie pe arena Ramon Sanchez Pizjuan! Patru portari au primit gol în meciul Sevilla-Espanyol
Meciul dintre Sevilla şi Espanyol din etapa a 21-a din La Liga va rămâne în istoria fotbalului. Partida de pe stadionul Sanchez Pizjuan nu s-a remarcat doar prin cele cinci goluri înscrise, dar şi prin faptul că patru portari diferiţi, câte doi de la fiecare echipă, au primit gol.
Espanyol a deschis scorul dintr-un penalty, prin Stuani, care l-a învins pe fostul portar al lui CFR Cluj, Beto. Diogo Figueiras a egalat pentru andaluzi cu un şut superb, de la 35 de metri, şi l-a învins pe portarul Kiko Casilla.
Vitolo a înscris pentru 2-1 în poarta aceluiaşi Casilla, care avea, însă, să fie eliminat mai târziu, pentru un henţ comis în afara careului. În locul acestuia, la Espanyol a intrat între buturi Pau Lopez.
Pentru a nu risca o eliminare a portughezului, Unai Emery l-a schimbat la pauză pe Beto, care primise un cartonaş galben. În locul lusitanului, în poartă a fost trimis Sergio Rico, care a devenit al treilea portar învins în acest meci, după golul de 2-2 marcat de Victor Sanchez.
Iago Aspas a marcat primul său gol pentru Sevilla în La Liga şi a stabilit rezultatul final, după ce l-a învins pe Pau Lopez, al patrulea portar care a primit gol în această confruntare.
Într-o altă partidă din această etapă, Barcelona a învins cu 3-2 Villarreal. Pentru catalani au punctat Neymar, Rafinha şi Messi, iar pentru oaspeţi a înscris Cerîşev şi Vetto.