Coliziune între două autoturisme în sectorul Râşcani. Trei tineri au fost internaţi
Trei tineri au ajuns la spital cu diverse traumatisme, în urma unui accident produs noaptea trecută. S-a întâmplat în sectorul Râșcani al capitalei, după ce două automobile s-au ciocnit.
În urma impactului, una dintre mașini a fost aruncată pe contrasens la zeci de metri de locul accidentului. Poliția presupune că cei doi șoferi s-ar fi luat la întrecere, iar unul dintre ei a pierdut controlul volanului:
''Ne-am deplasat la fața locului. Au fost depistate automobilele în cauză, Mazda și BMW, ambele cu numere străine. BMW cu numere de Italia, Mazda cu numere de Lituania. Șoferii ambelor vehicule au fost transportați la spital. Ambele automobile veneau dintr-o singură direcție, după spusele martorilor'', a comentat căpitanul de poliţie Oleg Eşanu.
Pe de altă parte, un pasager, care se afla în unul dintre automobilele implicate în accident, susține că ciocnirea ar fi fost provocată de un taximetrist care n-ar fi cedat trecerea:
''Nu, mulțumesc, dar nu sunt în stare să spun ceva. Nu, nu, nu vreau să spun nimic, mulțumesc mult.''
''-Noi ne ridicam la deal pe strada... am uitat cum se numește strada. -Alecu Russo! - Alecu Ruso și mergeam normal, iar taximetristul cu luminile stinse ne-a tăiat calea. El trebuia să cedeze, nu a cedat, noi ne-am ferit de el și am derapat pe șosea. Din urmă băiatul cu Mazda a intrat în noi.''
Martorii spun că nu au văzut cine se face vinovat de producerea accidentului:
''Am observat accident, era pocnitură, n-am observat, am în vedere pocnitura. Nu am văzut pe cine a luat, pe unul l-a dus la spital, nu am treabă. Doamne ferește, să fie sănătoși toți, principalul asta este.''
''Am văzut accidentul și am ieșit să acord primul ajutor. Au fost două ambulanțe și au luat băieții care...sunt șocați.''
Poliția urmează să stabilească circumstanțele producerii accidentului.
În ultimele 24 de ore în capitală s-au produs 27 de accidente rutiere soldate cu patru persoane traumatizate.