Un moldovean, REŢINUT de două ori. Ce a ascuns bărbatul în tren
Un moldovean, în varstă de 57 de ani, a fost prins încercand să introducă în ţară 171 de cutii de ceai şi cafea, fără acte de provenienţă.
Potrivit poliţiştilor de frontieră, reținerea și documentarea acestuia nu l-a făcut să renunțe la implicarea în activități ilicite. Astfel, bărbatul a fost reţinut pentru a doua oară transportând bunuri fără a avea documentele de însoțire.
Ieri, la intrarea în țară prin punctul de trecere Halta-111, polițiștii de frontieră au efectuat verificări în vagoanele trenului Chișinău-Carabuțanî-Basarabeasca.
Ca urmare, au fost descoperite câteva genți în care erau 192 de pachete cu cafea "Jacobs Monarch" masa cărora depășește 175 kg, pentru care proprietarul nu a putut prezenta acte de proveniență și deținere.
Acesta a declarat că bunurile au fost luate din localitatea Krujika, Ucraina, și urma să le vândă pe piețele din Chișinău.
Polițiștii de frontieră au ridicat marfa și au depozitat-o la sediul Sectorului Basarabeasca. Cazul urmează a fi investigat, iar persoanele implicate vor fi pedepsite conform legii în vigoare.