Poliţe de asigurare auto internaţională, falsificate. Anunţul Poliţiei de Frontieră
Polițiștii de frontieră au depistat , în ultimele trei luni, 12 polițe de asigurare auto germane falsificate. Actele au fost procurate de la un ghișeu de perfectare a polițelor de asigurare, situat pe traseul Breansk-Gomel, la frontiera dintre Republica Belarus și Federația Rusă.
În acest sens, polițiștii de frontieră au realizat verificări și au înaintat interpelări către compania germană emitentă a polițelor de asigurare auto internațională, HUK-COBURG. Autoritățile germane au spus că asigurările auto depistate ar fi eliberate de aceștia, iar persoanele care le-au achiziționat ar fi fost ținta unor escroci.
Poliția de Frontieră recomandă tuturor participanţilor la traficul transfrontalier să fie atenți la procurarea documentului.
În conformitate cu prevederile Hotărîrii de Guvern nr.763 din 02.07.2007 Poliția de Frontieră exercită controlul asupra autenticității asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto externă, iar art. 39 a Legii nr.414 din 22.12.2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, prevede că ,,Posesorul şi/sau utilizatorul de autovehicul este obligat să poarte în timpul conducerii poliţa de asigurare RCA, iar la ieşirea din Republica Moldova şi certificatul de asigurare ''Carte Verde''.