IMPRESIONANT! Ce înălţime are cel mai gros strat de gheaţă din lume
Chiar dacă iernile din prezent nu mai sunt la fel de aspre precum erau acum câteva decenii, puţini oameni ştiu unde se află cel mai gros strat de gheaţă din lume, şi încă mai puţini ştiu cât de gros este acesta.
Cel mai mare şi mai gros strat de gheaţă din lume, este fără îndoaială calota glaciară care acoperă cea mai mare parte a Antarcticii. Situat în cel mai sudic punct al Terrei, Antarctica, sau Continentul Alb, cum mai este denumit, este mai mare decât Europa sau Australia, iar aici temperaturile sunt mai scăzute chiar decât în Arctica, notează descopera.ro.
Continentul alb conţine circa 90% din toată gheaţa de pe Terra şi este cel mai uscat şi mai vântos continent. Aici, după cum era de aşteptat, a fost măsurat cel mai gros strat de gheaţă din lume. Stratul de gheaţă a fost măsurat de către o echipă de seismologi americani la data de 4 ianuarie 1975, cu ajutorul unui aparat de radiolocaţie.
Cercetătorii americani au descoperit astfel că în teritoriul Wilkes Land din estul Antarcticii, calota glaciară are o grosime maximă de 4.776 metri.
Wilkes Land aparţine în prezent de Australian Antarcti Territory, cu toate că acest lucru nu este recunoscut de părţile semnatare ale Tratatului Antarctic. Wilkes Land este situat la circa 2.600 kilometri de Polul Sud şi are o suprafaţă de 2.600.000 kilometri pătraţi.