ALERTĂ la Botanica. Un bărbat a rămas blocat într-un canal de ventilare (VIDEO)
Un tânăr de 22 de ani a rămas blocat în sistemul de ventilare al unui bloc cu 17 etaje. Pentru a-l scoate, salvatorii au fost nevoiţi să taie coşul din metal.
Băiatul a refuzat să spună cum a ajuns acolo.
Incidentul s-a produs într-un bloc din sectorul Botanica. Salvatorii au fost alertaţi de locatari, care au auzit zgomote ciudate în canalul de ventilare.
" - Nu te doare nimic? - Nu. - Noi trebuie să te scoatem pe sus. - Dar eu vreau să ies pe jos. - Nu este ieşire pe jos!"
Pentru a-l ajuta pe băiat să iasă, salvatorii au fost nevoiţi să taie coşul din metal al canalului de ventilare.
"- Dă-mi mâna! - Hai, că se răceşte şi o să faci o pneumonie.- Dă-mi voie să te ajut!"
Un echipaj SMURD i-a acordat băiatului primul ajutor medical, iar, ulterior, acesta a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie din capitală.