Viceministrul Sănătăţii recunoaşte că l-a minţit pe Iurie Leancă DETALII
Viceministrul Sănătăţii Mihai Ciocanu a recunoscut, astăzi, că şefii spitalelor şi reprezentanţii ministerului au ascuns informaţia despre criza medicamentelor din spitale. Asta după ce premierul desemnat Iurie Leancă a declarat că a fost minţit de către unii funcţionari de la Ministerul Sănătăţii. Aceştia i-ar fi spus că în instituţiile medicale din ţară nu mai este criză de medicamente.
"Cred că domnul prim-ministru are dreptate în această situaţie deoarece şi evaluările noastre care s-au făcut denotă faptul că pentru unele poziţii, in unele instituţii medicale nu există medicamente şi consumabile", a declarat viceministrul sănătăţii, Mihai Ciocanu.
Săptămâna trecută, premierul desemnat Iurie Leancă a declarat că a fost minţit de către unii funcţionari atunci când i s-a comunicat că medicamentele sunt livrate în spitale în cantități suficiente. Un simplu control a demonstrat însă contrariul.
"Tot ce se raportează este o informație distorsionată. Din păcate trebuie să batem cu bâta, trebuie să sacționăm, nu doar să concediem, dar să mai băgăm la închisoare, fiindcă ceea ce mi s-a raportat, primele evaluări, ale inspecției de astăzi sunt absolut groaznice", a declarat premierul desemnat, Iurie Leancă.
Iurie Leancă a făcut declaraţia în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune.