BMW Seria 2 Gran Tourer – primul monovolum BMW cu 7 locuri (FOTO)
Primul monovolum din istoria companiei BMW a fost prezentat în versiunea cu şapte locuri, numită BMW Seria 2 Gran Tourer. Vehiculul are drept utilizatori ţintă familiile care au nevoie de mai mult spațiu, scrie autostrada.md.
Chiar și fiind mai mare decât Seria 2 Active Tourer, despre Seria 2 Gran Tourer producătorul spune că de asemenea este un vehicul compact. Ba chiar mai mult – noul BMW este și primul model premium compact care oferă până la şapte locuri.
Cum diferă Gran Tourer-ul de Active Tourer? Lungimea este cu aproximativ 21 de centimetri mai mare, iar înălțimea – cu aproximativ 5 cm. În habitaclu sunt 7 locuri în loc de 5, ale căror configurație este 2-3-2, cel de-al treilea rând de scaune din portbagaj fiind opţional.
Deci, poţi avea și un BMW Seria 2 Gran Tourer cu 5 locuri şi un portbagaj generos, de 605 litri, care poate ajunge până la 805 litri prin culisarea banchetei şi până la 1905 litri prin rabatarea banchetei. În caz că se va comanda varianta cu şapte locuri, portbagajul va avea de la 560 de litri până la 1820 de litri.
O inovația pentru vehiculele BMW este aplicaţia myKidio, care înseamnă posibilitatea de a conecta o tabletă la sistemul de infotainment al maşinii pentru a controla ce filme sau muzică rulează pe ea cu ajutorul joystickului iDrive din faţă.
Exteriorul Seriei 2 Gran Tourer este identic cu cel al Seriei 2 Active Tourer cu excepția rândului de geamuri cu numărul trei, care sunt acum mai mari și fac ca automobilul să se asemene mai mult cu un monovolum.
În plan tehnic diferențe practic nu există. BMW Seria 2 Gran Tourer are tracţiune faţă standard și sistemul de tracţiune integrală xDrive – opțional. Propulsoarele disponibile includ trei unităţi pe benzină – 216i, 218i şi 220i, şi trei diesel – 216d, 218d şi 220d. Cutii de viteze sunt 3 la alegere – manuală, automată cu şase trepte sau automată cu opt trepte, în funcţie de motorizare.
Premiera automobilului va avea loc în martie la Geneva, tot atunci urmând să fie anunțate prețurile și timpul apariției pe piață.
Urmăriţi o galerie foto în detalii pe autostrada.md.