Au fost desemnaţi câştigătorii etapei a şaptea a Cupei Mondiale de schi cross
Victor Oehling Norberg şi Alize Baron au câştigat etapa a şaptea a Cupei Mondiale de schi cross, care a avut loc în Suedia. În timp ce Norberg s-a impus fără emoţii în concursul masculin, Alize Baron a avut parte de o bătălie de zile mari în finala de la feminin.
Victor Oehling Norberg a obţinut a treia victorie consecutivă la Cupa Mondială de schi cross. Datorită acestui succes, suedezul s-a distanţat în clasamentul general la 124 de puncte faţă de francezul Jean Frederic Chapuis, care se află pe poziţia a doua.
La proba feminină lupta a fost strânsă între austriecele Katrin Ofner, Andrea Limbacher şi sportiva din Franţa, Alizee Baron. Campioana s-a decis pe ultima sută de metri. Baron le-a devansat pe adversarele sale la ultimul obstacol şi câştigat primul trofeu din cariera sa.
"Este incredibil! Este primul meu succes. L-am aşteptat de ceva timp. Am avut un start bun alături de Andrea Limbacher şi Katrin Ofner. Ele mi-au dat mari bătăi de cap, dar eu m-am încurajat şi am reuşit să câştig. Este ceva special pentru mine", a zis sportiva.
După această victorie, Alizee Baron a urcat pe locul trei în clasamentul general şi are cu 41 de puncte mai puţine decât liderul Fanny Smith. Următoarea etapă de schi cross va avea loc săptămâna viitoare, şi se va disputa în Germania.