Câteva treceri de pietoni din capitală vor fi SECURIZATE ŞI ILUMINATE pe timp de noapte
28 de treceri de pietoni din capitală vor fi securizate şi iluminate pe timp de noapte. Lucrările de amenajare vor începe din primăvară.
Prima zebră care va fi reamenajată va fi cea din preajma pieţei de pe strada Bogdan Voievod, din sectorul Râşcani.
Prioritate vor avea şi trecerile de pietoni de pe străzile Matei Basarab, Florilor, Vasile Lupu, Nicolae Iorga, Paris şi Bogdan Petriceicu Hasdeu. Pentru securizarea unei treceri de pietoni, Primăria capitalei va cheltui până la 50 000 de lei. Potrivit datelor poliţiei, în 2014, 18 oameni au murit, după ce au fost loviţi pe zebre.
Cele mai periculoase treceri de pietoni, după numărul de accidente, sunt cele de pe bulevardele Moscovei, Dacia, Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mircea cel Bătrân şi străzile Calea Ieşilor, Alecu Russo şi Grenoble.