"Nu a fost intenţionat". Barack Obama, suspect într-un caz de viol (VIDEO)
Preşedintele american, Barack Obama, a fost descris din greşeală drept suspect într-un caz de viol de postul de televiziune Fox 5 San Diego, vineri, în timpul jurnalului de la ora 22:00, relatează The Independent, în ediţia electronică de luni, citat de mediafax.ro.
"Singurul suspect în agresiunea sexuală de la SDSU nu va fi pus sub acuzare", a spus prezentatoarea, în timp ce pe ecran a apărut o fotografie a lui Obama. Mai mult, sub fotografie se putea citi: "Fără acuzații".
Eroarea nu a fost sesizată imediat, iar fotografia a rămas pe ecran până când a intrat înregistrarea video.
Editorul Mike Wille a declarat că fotografia a rămas pe ecran timp de cinci secunde, dar a fost remarcată imediat în redacţie. El a precizat pentru publicaţia Times of San Diego că a fost un accident.
"Nu a fost intenţionat", a explicat el.
Întrebat de ce eroarea nu a fost recunoscută imediat în direct şi de ce nu s-au cerut scuze, Wille a declarat că "ei chiar nu ştiu când se produc lucruri minore ca acesta".
Dar duminică, la ora 22:31, Fox 5 a difuzat o declaraţie prin care şi-a cerut scuze public.
"Vineri seara, la ora 22:00, am folosit în mod inadecvat o fotografie a preşedintelui Obama în timp ce transmiteam despre o ştire în legătură cu renunţarea la acuzaţii într-un caz local. Regretăm eroarea."