CLIPE DE COŞMAR pentru o adolescentă. Nenorocirea prin care a trecut în timp ce mergea acasă
Foto: bzi.ro
Clipe de groază pentru o adolescentă din raionul Şoldăneşti. Fata de 17 ani ar fi fost violată de un individ, tată a doi copii minori, potrivit impulstv.com.
Potrivit oamenilor legii, incidentul a avut loc după ce ambii au participat la o petrecere într-un sat din raionul Floreşti. Astfel, bărbatul i-a propus să o ducă acasă. În drum spre casă acesta a abuzat-o sexual.
Ca urmare, administraţia şcolii în care învăţa adolescenta a anunţat poliţia, iar fata a fost supusă unei expertize medico-legale. Ulterior, victima le-a povestit oamenilor legii grozăvia prin care a trecut.
Poliţiştii au deschis o anchetă, iar un suspect a fost reţinut. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la cinci ani de închisoare.
clipe de coşmar, fată violată, oamenii legii, raionul Şoldăneşti, riscă închisoaretoate TAG-urile
Social
Social