Guvernatorul BNM după întâlnirea cu noul premier: Leul se întăreşte, măsurile întreprinse aduc primele rezultate
Leul se întăreşte pe piaţă, iar măsurile de ameliorare a pieţii valutare din Moldova vor fi începute chiar de astăzi. Asigurările vin din partea guvernatorului Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu, şi noului premier al Republicii Moldova, Chiril Gaburici.
Declaraţiile au fost făcute după şedinţa din această dimineaţă la Parlament, convocată de Andrian Candu, în care s-a examinat situaţia pe piața valutară și contextul economic actual.
''Am discutat nivelul ratei de schimb a euro şi dolarului. Am stabilit o listă de acţiuni imediate pe care fiecare dintre responsabili va trebui să le facă imediat. Acum merg la Guvern unde va avea loc şedinţa şi voi discuta cu miniştrii'', a declarat premierul Chiril Gaburici.
''A fost o discuţie profesionistă şi constructivă. Am informat despre măsurile întreprinse de Banca Naţională. Este important de înţeles că în luna februarie a fost o reacţie excesivă a participanţilor pe piaţă. De la încpeutul anului, banii în circulaţie s-au micşorat cu un miliard de lei. Intervenţiile pe care le facem acum, majorarea ratei de bază, aduc rezultate. Leul se întăreşte, iar măsurile care vor fi întreprinse vor aduce rezultate pozitive. Sunt măsuri de scurtă şi de lungă durată. Măsurile pe termen scurt aduc deja rezultate. Noi creştem valoarea leului prin înăsprirea politicii monetare'', a declarat guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu.
Precizăm că pentru a doua zi consecutiv, Banca Naţională afişează cursuri oficiale mai mici pentru euro şi dolar.Astăzi un euro costă cu 41 de bani mai puțin decât ieri, iar un dolar cu 24 de bani.
Publika.md aminteşte că astăzi la Parlament a avut loc o întrunire de urgenţă unde a fost examinată situaţia pe piața valutară și contextul economic actual. La eveniment au participat președintele Parlamentului, Andrian Candu, prim-ministrul Chiril Gaburici, guvernatorul Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu, ministrul Finanțelor, Anatol Arapu, precum şi ministrul Econimiei, Stephane Christophe Bride.
- BNM a majorat rata de bază. Drăguţanu: Va duce la stabilizarea leului moldovenesc
- EURO şi DOLARUL, greu de oprit. Banca Naţională a Moldovei a anunţat UN NOU RECORD
- Devalorizarea leului, în atenţia deputaţilor. DECIZIA luată în cadrul Parlamentului
- Întrunire de URGENŢĂ la Parlament. Oficialii caută soluţii pentru întărirea leului