Prima şedinţă a noului Executiv! Care au fost cele mai importante subiecte (VIDEO)
Chiar la prima şedinţă a Guvernului, premierul Chiril Gaburici a dat indicaţii responsabililor să întreprindă măsuri pentru a stabiliza piaţa valurată, a produselor petroliere, dar şi să rezolve problema deficitului de medicamente în spitalele din ţară.
Premierul Chiril Gaburici a anunţat că vor fi întreprinse mai multe măsuri pentru stabilizarea leului, inclusiv va convoca o şedinţă cu bancherii. Gaburici a dat asigurări că, în următoarele zile, leul îşi va reveni.
De asemenea, premierul a dispus verificarea legalităţii ultimei majorări a preţurilor pentru produsele petroliere.
"Voi ruga ANRE să facă o analiză, să vedem care sunt instrumentele pentru a controla aceste tarife și să verifice care este situația în ultimele zile. Putem oare să scădem tarifele produselor petroliere?", a zis premierul.
Chiril Gaburici a mai propus aplicarea unei taxe preferenţiale pentru agenţii economici care vor achita impozitele în avans. Totodată, Gaburici a solicitat reluarea discuţiilor cu reprezentanţii Fondului Monetar şi cei ai Băncii Mondiale referitoare la proiectele finanţate din exterior.
"Domnule ministru Arapu, rog să stabilim săptămâna viitoare întâlniri cu FMI şi Banca Mondială pentru a discuta despre proiectele în derulare şi cele care au fost stopate, pentru a stabili o eventuală colaborare pentru viitor", a declarat şeful Cabinetului de Miniştri.
În atenţia noului premier a intrat şi situaţia din spitalele din ţară care se confruntă de mai mult timp cu insuficienţă de medicamente, dar şi de creşterea în lanţ a preţurilor acestora.
"Vreau ca domnul ministru Buga, să vedem ce se întâmplă cu medicamentele, de ce cresc prețurile, de ce sunt spitale în care nu există medicamentele și sunt justificate majorările de prețuri sau nu. Săptămâna viitoare să mergem împreună la spitale, să vedem la fața locului ce se întâmplă", a conchis Chiril Gaburici.
PUBLIKA.MD menţionează că această şedinţă a Guvernului este prima din acest an şi s-a desfăşurat la doar o zi după crearea Executivului, prin votul de încredere al Parlamentului.