Robotul care te hrănește cu roșii, noua invenție a japonezilor
Kangome, o companie japoneză de produse alimentare, speră să facă din roșii vedetele Maratonului de la Tokyo din acest an. Ei au creat un robot ce te hrănește, în timp ce alergi. Invenția a fost numită "Purtătorul de tomate".
Aparatul cântărește opt kilograme și poate fi purtat pe umeri exact ca un rucsac obișnuit. El are o capacitate de șapte roșii care sunt distribuite alergătorului la atingerea unui singur buton. Iar pentru cei care doresc o aprovizionare constantă, a fost creată o altă versiune, care poate fi programată dinainte. Aceasta cântărește numai trei kilograme, are o capacitate de 12 roșii de dimensiuni mici și a fost denumit "Mini-Purtătorul de Tomate".
Inventatorii dispozitivelor speră că roșiile vor deveni cel puțin la fel de omniprezente la evenimentele sportive ca și bananele: "Sperăm că acest robot va ajuta la creșterea cererii pentru roșii la evenimentele sportive."
Producătorii au declarat că deocamdată nu au un plan de comercializare. Roboții vor fi folosiți de către șeful companiei Kangome în cadrul Maratonului de la Tokyo din această duminică. De asemenea, ei vor furnizarea 50 de mii de tomate pentru alergătorii ce vor participa la cursă.