Preşedintele Obama analizează noi sancţiuni contra Rusiei şi oportunitatea de a înarma Kievul
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, va evalua zilele acestea acţiunile ce pot fi întreprinse pentru rezolvarea crizei din Ucraina, inclusiv posibilitatea livrării armamentului şi adoptarea unor noi sancţiuni împotriva Rusiei. Anunţul a fost făcut de secretarul american de Stat, John Kerry, în timp ce la Kiev au fost prezentate noi dovezi ale înarmării rebelilor din estul Ucrainei de către Moscova.
"Ştim cu certitudine că Rusia a aprovizionat separatiştii cu echipamente, ce relaţii are Rusia cu separatiştii şi despre modalităţile cinice prin care acţionează Rusia, chiar şi la ONU, continuând să încerce să fure teritoriul Ucrainei", a declarat John Kerry.
Autorităţile ucrainene au expus la Kiev mai multe echipamente militare, despre care spun că ar fi fost livrate de către Rusia rebelilor din estul ţării. Au fost prezentate inclusiv rachete de tip Smerci, folosite la bombardarea cartierelor locuite de civili în oraşul Kramatorsk.
"Puteţi vedea aici armament, vehicule blindate care au fost fie preluate, fie distruse de către militarii noştri în estul ţării. Cu acest echipament rusesc sunt şi au fost ucişi cetăţenii noştri, civili noştri", a afirmat secretarul Consiliului pentru Securitate şi Apărare din Ucraina, Aleksandr Turcinov.
Preşedintele Ucrainei a vizitat un spital militar în care sunt trataţi mai mulţi soldaţi răniţi în lupte şi a comparat conflictul din estul ţării cu cel din Siria.
"Planurile inamicului nu se încheie aici. Duşmanul încă vrea să destabilizeze mai mult Ucraina. Ei nu vor Doneţkul sau Luganskul. Scenariul de bază este de a transforma evenimentele din Ucraina în ceva similar situaţiei din Siria, unde totul este destabilizat prin aşa-numiţi rebeli şi cu ajutorul unor trupe de ocupaţie", a spus Poroşenko.
În regiunea Lugansk a avut loc un schimb de prizonieri. 52 de separatişti au fost eliberaţi în schimbul a 140 de militari ucraineni. De asemenea, autorităţile de la Kiev au decis să închidă 20 de puncte de trecere a frontierei cu Rusia, lăsând doar 39.