Dat în căutare internaţională, Ianukovici nu ascunde că locuieşte în Rusia şi vrea să revină la Kiev
După un an de la plecarea pe ascuns din ţară, fostul preşedinte al Ucrainei a ieşit, din nou, la rampă. Victor Ianukovici a acordat mai multe interviuri pentru presa din Rusia şi a declarat că va reveni în Ucraina, cu prima ocazie.
"Nu am avut posibilitatea să mă întorc. Nu voi ascunde: am trimis oameni în Ucraina, care să monitorizeze situaţia de acolo. Chiar şi acum o monitorizăm. Nu îmi ieşea din cap ideea să mă întorc şi să conduc mişcarea de protest", a spus Ianukovici.
Potrivit presei, fostul preşedinte al Ucrainei locuieşte în prezent în sudul Rusiei. Are la dispoziţie o casă luxoasă, cu piscină, despre care spune însă că nu îi aparţine.
Victor Ianukovici a dat de înţeles că a plecat din Ucraina pentru că viaţa sa era în pericol şi a declarat că va reveni în ţară: "- Dacă v-aţi putea întoarce în timp cu un an, aţi schimba decizia pe care aţi luat-o în acea noapte? -
Toate la timpul lor. Toate la timpul lor."
Victor Ianukovici este dat în urmărire internaţională. El este acuzat de deturnare de fonduri publice şi de uciderea a peste 100 de protestatari paşnici din piaţa Euromaidan.
Printr-o lege adoptată în data de 4 februarie de către Rada Supremă de la Kiev, Victor Ianukovici a fost privat de titlul de preşedinte al Ucrainei.