MISTER în cazul exploziei de la Orhei. Autorităţile îşi pasează atribuţiile în descoperirea adevărului
Un om care şi-a pierdut viaţa, alţi câţiva răniţi, zeci de familii rămase fără acoperiș de asupra capului și o anchetă care bate pasul pe loc. Este bilanțul trist al deflagrației care a zguduit toamna trecută un bloc din orașul Orhei. O explozie învăluită de mister, în condițiile în care în țară există destui experți criminaliști specializați în acest domeniu.
La mai bine de patru luni de la producerea exploziei, anchetatorii nu au încă un răspuns clar la întrebarea care a fost totuși cauza deflagrației - o defecțiune la rețeaua de gaze sau detonarea unei bombe artizanale.
"Cât privește raportul întocmit de comisia formată din Orhei Gaz si DSE, doresc să menționez că este posibil ca acest raport să fie puțin subiectiv, bineînțeles că Orhei Gaz poate să încerce cumva să mușamalizeze o parte din vină. Prejudiciul este destul de mare", a zis procurorul Igor Cherchez.
"Sistemul este integru, a fost pus sub presiune de 500 de mm, căderi de presiune nu au fost, asta dă dovadă că scurgeri de gaze nu au fost", a explicat inginerul șef "Orhei-Gaz", Gheorghe Muntean.
La sfârșitul lunii octombrie, procurorii din Orhei au solicitat Centrului Național de Expertize Judiciare de pe lângă Ministerul Justiției să efectueze o expertiză complexă.
"Ne-a informat că nu este competent Centrul de a efectua expertiza dată. Dar după solicitări repetate Centrul Național de Expertize Judiciare a acceptat să efectueze o expertiză complexă. Directorul instituției spune că rezultatele ar putea fi gata abia în luna. Acesta susține că experților le va fi greu să facă investigații pentru că în bloc nu s-au mai păstrat urmele exploziei și se fac lucrări de reconstrucție", a spus procurorul Igor Cherchez.
"Neconservarea locului faptei până când vor fi finalizate toate investigațiile minimalizează șansa de a stabili adevărul", a declarat directorul Centrului de Expertize Judiciare, Gheorghe Creţu.
Potrivit lui Gheorghe Crețu, până la finalizarea expertizei, trebuiau interzise orice fel de lucrări de reconstrucție. Între timp, oamenii ale căror locuințe au fost afectate de explozie sunt nevoiți să doarmă pe la rude sau în camerele de hotel pe care le-a pus la dispoziție primăria.
"Într-un minut s-a dus toată averea de o viață, ce ai adunat și nu este nimic. Am 54 de ani și locuiesc la hotel", s-a plâns o femeie sinistrată.
Primarul din Orhei declară că la începutul lunii martie blocul urmează să fie conectat la toate rețelele inginerești, fapt care le va permite mai multor familii să revină acasă. Dar deocamdată nu sunt bani destui pentru a executa toate lucrările în interiorul apartamentelor."
"Nu avem surse pentru lucrări interne. Noi facem un apel la toți oamenii să contribuie la această situație excepțională", a adăugat primarul de Orhei.
Până în prezent, pentru reabilitarea blocului au fost cheltuite aproape trei milioane de lei. Cea mai mare parte din sumă a fost alocată din bugetul de stat.
- Dezastrul de după explozia de la Orhei: Oamenii au dormit în frig şi cu pături în geam (VIDEO)
- Verificări cu tărăgănări. Locatarii blocului din Orhei, unde s-a produs o explozie, nu ştiu unde vor sta la iarnă
- Nu sunt indiferenţi! Câte mii de lei au donat oamenii pentru reabilitarea blocului din Orhei, distrus în urma unei explozii