Preşedintele României, Klaus Iohannis, întâmpinat la Chişinău
(UPDATE 19:13) Klaus Iohannis se îndreaptă în aceste momente spre Cricova. Acolo va fi un dineu oficial oferit de președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
(UPDATE 18:50) După întâlnirea cu liderul de la Cotroceni, premierul Chiril Gaburici a spus că, deocamdată, nu a purtat discuții pe subiecte importante cu președintele României, Klaus Iohannis.
(UPDATE 18:07) În aceste clipe, preşedintele României are o întâlnire cu premierul moldovean, Chiril Gaburici. După întrevederea cu preşedintele Nicolae Timofti, cei doi şefi de stat au susţinut o conferinţă de presă.
(UPDATE 15:40) După ceremonia de salutare a unor oficiali moldoveni, prezentaţi de Nicolae Timofti, cei doi preşedinţi au început întrevederea între patru ochi.
(UPDATE 15:35) Klaus Iohannis este întâmpinat cu onoruri militare, iar orchestra interpretează imnurile de stat ale celor două ţări vecine. A fost întâlnit de Nicolae Timofti cu pâine, sare şi un pahar de vin.
(15:15) Preşedintele român Klaus Iohannis a sosit pe aeroportul din Chişinău de unde pleacă la Reşedinţa de Stat pentru a se întâlni cu omologul său moldovean Nicolae Timofti.
La aeroport a fost întâlnit de reprezentanţi ai Serviciului de Protocol şi ai Ambasadei României la Chişinău.
Aceasta este prima vizită oficială a şefului statului român în Republica Moldova. Liderul de la Bucureşti a mai vizitat Chişinăul pe 28 noiembrie 2014.
După întrevederi cu demnitarii moldoveni, Klaus Iohannis îşi va încheia mâine vizita oficială de două zile în Republica Moldova.
PUBLIKA.MD precizează că actualul preşedinte român a fost ales la 16 noiembrie 2014 în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, învingându-l pe premierul Victor Ponta. Până atunci Klaus Iohannis a fost primar al oraşului Sibiu.