Putin ameninţă Ucraina cu sistarea livrărilor de gaze naturale
Embed:
Preşedintele rus, Vladimir Putin, ameninţă Ucraina cu sistarea livrărilor de gaze naturale. Liderul de la Kremlin a subliniat că acest lucru se va întâmpla dacă Kievul nu va plăti în avans pentru combustibil.
"Plata în avans pe care a achitat-o Ucraina ajunge doar pentru următoarele 3-4 zile. Dacă nu vom primi următoarea tranşă de bani, Gazprom va sista livrările. Evident, aceste acţiuni vor afecta tranzitul către partenerii noştri din ţările europene", a spus președintele rus.
De cealaltă parte, Ucraina acuză Rusia că a redus livrările de gaze, încălcând astfel prevederile contractului.
Naftogaz afirmă că în Ucraina ajung zilnic doar 47 de milioane de metri cubi de combustibil, faţă de 144 de milioane cât este obligat Gazprom să livreze.