"Moldavskie Vedomosti": Eşuarea coaliţiei PCRM-PD a fost pusă la cale de Mark Tkaciuk
Alianţa de centru-stânga a eşuat pentru că aşa ar fi vrut de fapt ideologul PCRM, Mark Tkaciuk. Afirmaţia este difuzată de ziarul "Moldavskie Vedomosti", care mai scrie că Tkaciuk ar fi acţionat atât din culise, cât şi prin neparticiparea sa la negocierile cu PD.
Autorul articolului susţine că o coalizare a celor două partide l-ar fi readus la putere pe Vladimir Voronin, însă ar fi ştirbit influenţa pe care o are Mark Tkaciuk în PCRM. Cel care şi-ar fi consolidat poziţia este Igor Dodon, potenţial candidat la funcţia de prim-ministru. În consecinţă, ideologul comuniştilor ar fi făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a zădărnici tratativele cu PD, care în ajunul vizitei lui Serghei Narîşkin erau în toi.
Potrivit unor surse anonime, invocate de "Moldodavskie Vedomosti", Oleg Reidman şi Vadim Mişin au fost înlocuiţi în calitatea lor de negociatori cu Zinaida Greceanîi, care au fost lipsiţi de dreptul de a lua decizii.
Publicaţia afirmă, de asemenea, că Vladimir Voronin ar fi lăsat să se înţeleagă, în timpul unei discuţii pe care a purtat-o personal cu Marian Lupu, că PCRM nu va întreprinde nimic pentru a găsi voturile lipsă necesare pentru alegerea liderului PD în funcţia de şef al statului. Înaintea alegerilor anticipate, pe care le-ar fi provocat astfel, comuniştii intenţionau să absoarbă PD, preluându-i toate resursele, şi să revină la putere pe termen lung. Iar Tkaciuc le-ar fi sugerat democraţilor că, deşi voturile necesare vor fi cumpărate de la PLDM şi PL, comuniştii vor fi cei care ajunşi în cabina de vot nu vor susţine un candidat PD.
Atribuind democraţilor toată responsabilitatea pentru eşecul negocierilor cu PD, Mark Tkaciuc ar fi urmărit să se menţină în vârful piramidei decizionale din PCRM, urmând chiar să preia de la Voronin conducerea partidului în cei patru ani de eventuală aflare în opoziţie.
"Moldoavskie Vedomosti" mai scriu că Tkaciuk ar pune la cale o reformatare a PCRM, pentru a pregăti partidul de alegeri fără "moştenirea lui Voronin".