Regina muzicii pop a căzut de pe scenă la gala BRIT Awards (VIDEO)
Regina muzicii pop s-a prăbuşit, dar... nu şi-a pierdut cumpătul. Madonna a fost figura centrală la gala BRIT Awards şi asta din cauză că s-a împiedicat şi a căzut de pe scenă, în timp ce interpreta o piesă. Incidentul a distras atenţia de la marii câştigători ai serii, interpreţii Ed Sheeran şi Sam Smith.
Potrivit scenariului, pelerina pe care o purta interpreta ar fi trebuit scoasă de către unul dintre dansatori. Momentul artistic a eşuat, dar artista s-a ridicat repede şi şi-a continuat piesa. Mai târziu, Madonna a scris pe o reţea de socializare că pelerina a fost legată prea strâns.
Unul dintre marii câştigători ai serii a fost Ed Sheeran. Interpretul a plecat acasă cu două dintre cele mai importante trofee ale galei. El a fost desemnat cel mai bun cântăreţ şi a luat şi premiul pentru cel mai bun album.
Şi Sam Smith a primit două distincţii, pentru cel mai bun debut şi pentru succesul său la nivel mondial.
Cea mai bună interpretă a fost desemnată Paloma Faith, iar Royal Blood a primit trofeul pentru cea mai bună trupă britanică. Premiul pentru cea mai bună artistă din străinătate a mers la Taylor Swift.
Brit Awards sunt cele mai importante premii din industria muzicală din Regatul Unit. Acestea sunt acordate anual din 1977.