Atentat cu bombă la Kabul asupra unui convoi diplomatic turc ce aparţine NATO
Un atentat sinucigaș care a vizat joi cetățeni străini aflați la bordul unui autovehicul dintr-un convoi diplomatic turc aparținând misiunii NATO s-a soldat cu doi morți la Kabul, un turc și un afgan, într-un moment în care guvernul vorbește despre negocieri de pace cu insurgenții, scrie agerpres.ro.
Explozia s-a produs puțin după ora locală 08.00 în cartierul ambasadelor de la Kabul, nu departe de intrarea ambasadei Iranului, strada pe care se află aceasta fiind închisă circulației după atac.
Purtătorul de cuvânt al poliției, Hashmat Stanikzai, a explicat că "atacatorul kamikaze aflat la bordul unei Toyota Corolla a vizat un vehicul diplomatic turc". Două persoane au fost ucise, un cetățean turc și un trecător afgan, potrivit sursei citate.
Un purtător de cuvânt al coaliției internaționale, comandantul Justin Hadley, a declarat că vehiculul era legat de misiunea NATO. "Putem confirma că a avut loc un atac asupra unui convoi al coaliției", a declarat el, adăugând că este în curs o anchetă privind circumstanțele producerii atentatului.
Conform unui comunicat al armatei turce "un atac cu bombă a vizat vehiculul echipei de securitate a trimisului turc Ismail Aramaz", principalul reprezentant civil al NATO în Afganistan.