AVERI LA VEDERE! Deputații și-au declarat veniturile obținute în 2014
Deputaţii şi-au scos averea la vedere. Aleşii poporului şi-au publicat pe pe site-ul Parlamentului declaraţiile de avere şi de interese pentru anul 2014. Documentele vor fi examinate şi de Comisia Naţională de Integritate.
Potrivit declaraţiei de avere prezentată de preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, oficialul a câştigat, anul trecut, peste 191 de mii de lei din salariul de deputat şi cel de ministru al Economiei.
Din vânzarea activelor financiare şi bunurilor, şeful Legislativului a obţinut peste 550 de mii de lei. Candu are două apartamente, un garaj şi un automobil. Politicianul mai deţine conturi bancare şi fonduri de investiţii de 144 de mii de lei.
Preşedintele PDM, Marian Lupu, a obţinut din salariul de deputat şi indemnizaţii peste 184 de mii de lei. Politicianul are un apartament şi un garaj în Chişinău. şi mai deţine conturi bancare în valoare de 180 mii de lei.
Liderul PLDM, Vlad Filat, a declarat că a obţinut anul trecut puţin peste 10 mii de lei din salariul de parlamentar şi aproximativ 10 milioane de lei din dividende şi conturi bancare.
De asemenea, Filat are în proprietate un apartament, o casă şi două garaje. Deputatul mai deţine două maşini şi active într-o firmă din România de aproximativ 44 de milioane de lei.
Liderul socialiştilor, Igor Dodon, a declarat câştiguri de peste 221 de mii de lei din salariul de deputat şi indemnizaţii şi conturi bancare în sumă de 167 de mii de lei. Politicianul are o casă şi un teren în municipiul Chişinău în valoare de aproximativ 2,5 milioane de lei.
Liderul fracţiunii parlamentare a PCRM, Violeta Ivanov, a indicat în declaraţia de avere că a obţinut din salariul de deputat şi indemnizaţii aproximativ 183 de mii de lei. Politicianul mai are două case, un apartament, două motociclete şi un automobil.
Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, şi liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, nu şi-au făcut publice, deocamdată, declaraţiile de avere.