Alexandru Dedov a revenit la Zimbru după ce a părăsit clubul în luna decembrie
Alexandru Dedov a revenit la Zimbru după ce a părăsit clubul în luna decembrie. Jucătorul selecţionatei Moldovei a preferat să se întoarcă, deoarece nu şi-a găsit altă echipă în această iarnă. Cu Zimbru a semnat şi Artiom Haceaturov, care s-a despărţit zilele trecute de FC Tiraspol.
După prima jumătate a campionatului, conducerea clubului Zimbru a redus salariile jucătorilor. Alexandru Dedov a refuzat să i se micşoreze salariul şi şi-a reziliat contractul cu clubul. Mijlocaşul naţionalei Moldovei a fost în probe la Irtîş Pavlodar, dar nu a rămas la formaţia kazahă. Până la urmă, Dedov s-a întors la Zimbru.
Cu câteva zile înainte de reluarea campionatului, galben-verzii au mai semnat şi cu Artiom Haceaturov, care a jucat în ultima perioadă la FC Tiraspol. Fostul jucător al selecţionatei de tineret a Moldovei a ajuns în atenţia presei cu câţiva ani în urmă, când a preferat să reprezinte naţionala Armeniei.
"Sunt foarte bucuros că am ajuns aici. Este un club ambiţios şi titrat. Am discutat cu antrenorul, care a dat de înţeles că vrea să mă vadă în echipă şi am venit aici. Sunt gata să joc şi să ajut echipa în fiecare meci. Apoi vom vedea ce va fi", a declarat fundașul clubului Zimbru, Artiom Haciaturov.
În această iarnă, Zimbru a suferit schimbări mari. De la echipă au plecat 11 fotbalişti, iar noul antrenor a devenit Veaceslav Rusnac. În ultima perioadă cu Zimbru au mai semnat Vladimir Rassulov, Andrei Bugneac, Gheorghi Nicologlo, Anatolie Boeştean şi Valentin Furdui.
În prima etapă după pauza de iarnă, Zimbru va întâlni Milsami. Echipa antrenată de Veaceslav Rusnac s-a pregătit pentru a doua parte a sezonului la Chişinău, în timp ce orheienii au avut un cantonament de o lună în Turcia. Zimbru ocupă locul 6 în Divizia Naţională, iar Milsami este pe locul doi.
Partida dintre Zimbru şi Milsami va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 13.00, la Chişinău.
- În ajunul meciului cu Zimbru, PAOK descoperă că nu va putea conta pe trei jucători de forţă
- Alexandru Curteian a anunţat lotul lărgit pentru meciurile cu Austria şi Rusia din preliminariile Campionatului European
- Fotbaliştii naţionalei au revenit de la Moscova cu un rezultat istoric. "Am dorit să demonstrăm tuturor că avem valoare"