Seara surprizelor în Liga Campionilor. Atletico Madrid a pierdut meciul din prima manșă a optimilor
Surprize de proporții în Liga Campionilor! Finalista de anul trecut, Atletico Madrid a pierdut meciul din prima manșă a optimilor cu Bayer Leverkusen, scor 0-1. Un alt rezultat surpinzător s-a înregistrat aseară la Londra, acolo unde Arsenal a fost învinsă de AS Monaco.
Campioana Spaniei și finalista Ligii Campionilor din sezonul trecut, Atletico Madrid a fost învinsă de Bayer Leverkusen în prima manșă din optimi. Echipa antrenată de Diego Simeone a pierdut meciul din deplasare, scor 0-1.
Singurul gol al partidei a fost marcat de Hakan Calhanoglu în minutul 57. Atletico nu a reușit să mai egaleze până la final, încheind partida și în inferioritate numerică. În minutul 76, Thiago a primit al doilea galben și a fost eliminat.
Un alt rezultat surpinzător s-a înregistrat la Londra. Arsenal a fost învinsă de AS Monaco, scor 1-3. Oaspeții au deschis scorul în minutul 38 prin Geoffrey Kondogbia, iar Dimitar Berbatov a dublat avantajul echipei franceze imediat după pauză. Arsenal a redus din diferență în minutul 90 după un gol excepțional înscris de Oxlade-Chamberlain.
În prelungiri căpitanul monegascilor Yannick Ferreira-Carrasco a stabilit scorul final, spulberând practic șansele la calificare ale tunarilor. Arsenal are acum o misiune aproape imposibilă. Pentru a se califica în sferturi, echipa lui Arsene Wenger trebuie să învingă în deplasare Monaco cel puțin cu 3-0. Meciurile retur vor avea loc pe 17 martie.