Producătorii de carne şi ouă înregistrează pierderi ENORME. Care este cauza
Veniturile producătorilor de carne, ouă şi lactate scad în medie cu 30-40 la sută în perioada postului. Totodată şi cei care comercializează aceste produse în pieţele agro-alimentare spun că afacerea nu le merge bine.
Petru Moraru din Hânceşti creşte la ferma sa aproximativ trei mii de porci: "Dumneavoastră sunteţi într-un grajd unde porcii au ajuns la o greutate de peste 120 de kg care trebuie urgent de vândut la carne. De acum şi calitatea se pierde. Până la post vindeam pe săptămână până la 75 de capete, în săptămâna aceasta de post - numai 25, dacă vom ajunge la 30 de capete."
Porcii sunt vânduţi în medie cu 28 de lei kilogramul de masă vie.
"Postul şi embargoul: astea-s două pricini care ne stopează. Ciclul tehnologic nu se poate de oprit. Fătări vin din urmă, purcei mititei".
Nici producătorii de ouă nu o duc prea bine în această perioadă. Cererea de ouă pe piaţă a scăzut considerabil, iar pentru a reduce cheltuielile de întreţinere, unii producători sacrifică păsările.
"Ouăle nu e posibil de le ţinut în stoc, termenul de valabilitate de folosire a ouălor este destul de mic şi cu regret producătorii sacrifică pasărea", explică preşedintele Asociaţiei Avicultorilor Nicolae Covaş.
Şi comercianţii de la pieţele agro-alimentare spun că volumul vânzărilor a scăzut considerabil:
"Nu iese tot personalul, deoarece, dacă ieşim toţi, nu se vinde şi carnea trebuie comercializată. Nu poţi să stai cu ea trei zile. Zilele celea luam de exemplu, doi porci, acum un porc, un porc şi jumătate, ca să fie puţin pe piaţă."
"Brânza cum a fost aşa şi a rămas, încă în jos s-a dat, dar lume nu-i prin piaţă. E greu, tare greu! Nu se vinde fetelor. Nu-i lume, nu-i prin piaţă. Iată uitaţi-vă nu-i nimic lume!"
"S-a micşorat vânzarea. Mai puţin vindem faţă de când erau şi mai scumpe şi era câşlegi. Câte vreo trei-patru cutii vindem mai puţin decât vindeam în câşlegi."
Acum o săptămână, la pieţele agro-alimentare un kilogram de carne de porc era vândut în medie cu 60 de lei, iar acum preţul este de 50 de lei kilogramul.
Şi ouăle s-au ieftinit şi costă 1,2 lei bucata.
Preţul smântânii şi cel al brânzei de vaci a scăzut cu 12 şi respectiv 25 la sută şi costă acum 35 şi 45 de lei kilogramul.
Postul Paştelui a început în data de 23 februarie şi se va termina în data de 11 aprilie.