Vizita oficială președintelui român la Chișinău, cel mai important eveniment politic al săptămânii
La începutul săptămânii, președintele României, Klaus Iohannis, a efectuat prima sa vizită oficială în Republica Moldova. Acesta a fost cel mai important eveniment politic din această săptămână.
În prima zi a vizitei sale, președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit cu președintele Nicolae Timofti, dar și cu premierul Chiril Gaburici. Miercuri, şeful statului român a avut întrevederi cu liderii PLDM, PL și PDM. Iohannis a declarat că țara sa va face tot ce este posibil pentru a sprijini Moldova pe drumul său european.
Tot marți, candidatul pentru funcţia de başcan al Găgăuziei, Oleg Caicî, s-a retras din cursa în favoarea candidatului Nicolai Dudoglo, susţinut de Partidul Democrat.
În perioada 25 - 27 februarie, premierul Chiril Gaburici a efectuat prima sa vizită oficială în străinătate. Oficialul a mers la Bruxelles, unde a avut mai multe întrevederi cu reprezentanți de rang înalt ai Uniunii Europene.
Joi, fostul prim-ministru Iurie Leancă a anunțat că părăsește PLDM și că va lansa un nou proiect politic.A doua zi, el a fost urmat de către Eugen Carpov, care s-a retras din fracțiunea parlamentară a liberal-democraților. Cei doi și-au motivat decizia prin formarea unui guvern minoritar cu votul deputaților comuniști. Drept reacţie, liderul PLDM, Vlad Filat, a declarat că formațiunea sa va continua să promoveze integrarea europeană și admite o posibilă colaborare cu Iurie Leancă.
Vineri, preşedintele Adunării Populare de la Comrat a declarat că mulți alegători din autonomia găgăuză regretă votul acordat Partidului Socialiştilor, la scrutinul parlamentar din luna noiembrie a anului trecut. Dmitri Constantinov l-a acuzat pe liderul PSRM, Igor Dodon, de trădarea intereselor oamenilor din regiune.