Cazurile de violenţă asupra copiilor devin tot mai frecvente. Raportul Ministerului Educaţiei
În ultima perioadă, se înregistrează tot mai multe cazuri de violență față de copii. Din data de 1 septembrie 2014, angajații din sistemul de învățământ au semnalat peste șapte mii de cazuri de violență și abuz față de copii.
Potrivit Ministerului Educației, cifra a crescut cu aproape o mie față de semestrul al II-lea al anului de studii 2013 - 2014
Cele mai multe situaţii se referă la violența fizică. Alte aproape două mii de cazuri vizează violența emoțională, peste 1.600 - situații de neglijență, iar puțin peste 250 - cazuri de exploatare prin muncă.
Totodată, în această perioadă, au fost raportate 25 de cazuri de abuz sexual și două de trafic de persoane. Cele mai multe situaţii au fost sesizate de cadrele didactice şi alți angajați din sistemul educațional.
În același timp, peste 2.600 de cazuri de violență au fost anunțate de elevi, iar 748 - de părinți. Potrivit ministrului Educației, Maia Sandu, cadrele didactice care admit violența față de copii vor fi, în continuare, penalizate.
Raportarea cazurilor de violență de către angajații instituțiilor de învățământ face parte dintr-o campanie de prevenire a acestui fenomen, lansată acum doi ani de Ministerul Educației.