Spectacol cu sânge la Chişinău! Luptători din toată ţara îşi vor împărţi pumni până duminică
Spectacol cu sânge la Chişinău! În Capitală a demarat o nouă ediţie a Campionatului Naţional la K-1 pentru amatori. Luptători din toată ţara îşi vor împărţi pumni şi picioare până duminică. În prima zi de concurs spectatorii au avut parte deja de mai multe lupte crâncene.
"Ne-am pregătit, pentru că este un campionat care îmi poate aduce o participare la Mondialul din Portugalia. Aici trebuie doar să devin campion şi de plecat la Mondial pentru a demonstra tuturor că moldovenii sunt haiduci adevăraţi", a declarat luptătorul Alexandru Arcuș.
La Campionatul Naţional din acest an participă 160 de sportivi din toată ţara la trei categorii de vârstă, copii, juniori şi seniori.
"În acest an sperăm că vom descoperi noi talente care vor fi incluşi în lotul naţional pentru Mondialul din acest an, care va avea loc la toamnă în Portugalia. Aceasta va fi cea mai importantă competiţie din 2015", a spus preşedintele FM de K-1 amator, Dorin Damir.
La ceremonia de deschidere a fost prezent şi noul ministru al Tineretului şi Sportului, Serghei Afanasenco. El a recunoscut că asistă pentru prima dată la o competiţie de K-1.
"Văd un spectacol adevărat. Cel mai important este că aici participă foarte mulţi sportivi. Vedem potenţialul tineretului din ţara noastră", a declarat ministrul Tineretului și Sportului, Serghei Afanasenco.
Campionatul Moldovei de K-1 amator a ajuns în acest an la cea de-a patra ediţie. Finalele la cele trei categorii de vârstă sunt programate duminică.
Organizatorii au promis şi o surpriză spectatorilor de Ziua Internaţională a Femeii. Duminică, în ringul de la Sala Polivalentă vor avea loc şi câteva lupte între fete.
Organizarea Campionatului Naţional de K-1 amator a fost posibilă cu susţinerea Fundaţiei Edelweiss.