DETALII NOI în cazul copiilor abandonaţi în scara blocului. Decizia autorităţilor (VIDEO)
Indiferenţa naşte monştri şi face victime. Asta o confirmă cazul unei femei care a adus pe lume doi copii, dar atunci când a obosit de ei i-a scos şi i-a abandonat, dezbrăcaţi, în scara rece a blocului. Cei doi micuţi, de unu şi respectiv trei ani, au fost găsiţi de o vecină, care a chemat ambulanţa.
Copiii au fost găsiţi de un locatar în scara unui bloc situat pe strada Burebista din Capitală, după care acesta a chemat ambulanţa. Ulterior, copiii au fost transportaţi la Spitalul municipal "Valentin Ignatenco" unde au primit îngrijiri. Din fericire, starea micuților este stabilă acum.
Medicii nu au găsit urme de violenţă pe corpurile micuţilor. Cazul a intrat în atenţia asistenţilor sociali, care, împreună cu poliţia, vor investiga cum au ajuns copiii în stradă. Mai mult, potrivit autorităţilor, mama copiilor riscă să fie decăzută din drepturi părinteşti.
Cei doi fraţi au fost abandonaţi chiar în blocul în care locuiesc împreună cu mama și bunicul. Copiii erau aproape dezbrăcați atunci când au fost găsiţi de o vecină:
"Micuţii fugeau prin scara blocului. Cel mic era gol. Vecinii au ieşit din apartamente. Cel mai mare era încălţat doar în nişte pantofi cu toc de-ai mamei sale."
"E o familie săracă. Ei consumă băuturi alcoolice şi nu achită pentru serviciile comunale. Union Fenosa le deconecta des lumina."
"Femeia lucra vânzătoare la piaţă. De obicei, copiii sunt supravegheaţi. Eu am auzit că uşa s-a blocat şi ei au rămas pe hol. Au coborât la etajul şase şi vecina i-a văzut."
În prezent, copiii se află într-un centru de plasament temporar.
"Cu mama nu am vorbit. Avem termen prevăzut de 40 de zile unde se lucrează cu familia privind potrivirea unei forme de protecţii mai benefică pentru copii, să fie în interesul copiilor. În cazul în care aceasta nu se potriveşte, copiii rămân într-un centru de plasament", a declarat şeful Direcţiei Protecţiei Copilului din sectorul Botanica, Victoria Ioniță.
Mama micuților avea urme de violență pe față, iar potrivit oamenilor legii, familia este supravegheată de poliţie.
"Această familie este una problematică. Anterior ofiţerul de sector a mai avut situaţii neplăcute cu această familie. Mama copiilor ar fi făcut abuz de alcool", a spus şeful serviciului de presă, Direcţia Poliţie, Adrian Jovmir.
Potrivit autorităţilor, cel mai probabil, mama copiilor va fi decăzută din drepturile părinteşti.