Incendiu în sectorul Botanica. A fost nevoie de intervenţia unei autoscări (VIDEO)
Un apartament de la etajul 13 al unui bloc din Capitală a fost cuprins de flăcări în această dimineață. Pompierii au fost alertați de către trecători, la scurt timp de la producerea incendiului. Pentru a stinge focul, au fost implicate șase autospeciale și o autoscară. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.
În apartamentul în care au izbucnit flăcările locuiește o familie tânără. Nimeni nu era acasă în momentul producerii incendiului:
"Suntem în stare de șoc. Vrem să vedem care a fost cauza. Cine trăiește în acest apartament? - O familie tânără cu doi copii mici", a spus o vecină.
"Era mult fum. Adică nu fum, dar incendiul era puternic. Ardea totul. Ferestrele erau întredeschise și se vedea că ardea doar aici, iar după ce pompierii au intervenit, a început să fie fum alb", a explica un bărbat.
"– V-ați speriat?- Desigur, am fost contactat și am venit în fugă acasă. Am abia 5 minute de când am venit. Văd că focul a fost stins", a precizat un vecin.
Pompierii au luptat cu flăcările mai puțin de o oră.
"La momentul de intervenție ardea balconul, și parțial o cameră. Deci, nimeni nu a avut de suferit. Apartamentul a fost verificat de către pompieri. Oameni nu erau înauntru. Noi am stopat incendiul, de aici nu s-a răspândit nicăieri", a conchis un pompier.
Pompierii au reușit să lichideze incendiul, fără ca acesta să afecteze și apartamentele vecine. De la începutul acestui an, în țară s-au produs 331 de incendii, în urma cărora 50 de oameni au murit, printre care și 3 copii.