Djokovic, Nadal şi Federer s-au calificat în sferturi la Indian Wells
Meciurile optimilor de finală la Indian Wells au trecut fără emoţii pentru favoriţi. Novak Djokovic, Rafael Nadal şi Roger Federer s-au calificat uşor în sferturi, impunându-se în două seturi în faţa rivalilor. În competiţia feminină la fel nu s-au înregistrat surprize, iar primele două favorite ale turneului, Serena Williams şi Simona Halep s-au calificat în semifinale, unde vor juca una împotriva celeilalte.
Novak Djokovic a mai făcut un pas important spre al doilea titlu consecutiv la Indian Wells. Sârbul l-a eliminat în optimi pe americanul John Isner, scor 6-4, 7-6 şi va juca în sferturi împotriva lui Bernard Tomic.
Jucătorul australian l-a învins la rândul său pe conaţionalul, Thanasi Kokkinakis cu 6-4, 4-6, 6-4.
Rafael Nadal va juca în sferturi împotriva canadianului Milos Raonic. Jucătorul spaniol a trecut în optimi de francezul Gilles Simon, cu 6-2, 6-4, iar Raonic l-a eliminat pe Tommy Robredo cu 6-3, 6-2.
Un alt duel de foc din sferturile de finală este cel dintre Roger Federer şi Tomas Berdych. Tenismanul elveţian a trecut în optimile de finală de americanul Jack Sock, scor 6-3, 6-2, iar Berdych a avut nevoie de trei seturi pentru a-l elimina pe compatriotul său Lukas Rosol, scor 6-2, 4-6, 6-4.
În competiţia feminină, Serena Williams şi Simona Halep au acces în semifinale. Americanca a învins-o în sferturi pe elveţianca Timea Bacsinszky, scor 7-5, 6-3 înregistrând cea de-a 15 victorie consecutivă. De partea cealaltă, tenismena română, Simona Halep, care a devenit a doua favorită a turneului după eliminarea Mariei Şarapova, a avut ceva emoţii în partida cu Carla Suarez Navarro.
Halep a pierdut primul set cu 5-7, dar şi-a revenit rapid şi s-a impus uşor în celelalte două, scor 6-1, 6-1. Tenismena română va juca în penultimul act împotriva liderului mondial, Serena Williams.