Moldova, coridor pe placul sirienilor. Trei cetăţeni au fost reţinuţi
De la începutul anului curent, polițiștii de frontieră au depistat în zona de frontieră și în punctele de trecere 10 cetățeni ai Siriei care fie că nu și-au putut justifica prezența în zonă ori s-au legitimat cu documente falsificate. Zilele trecute, alte trei persoane de aceeaşi naţionalitate au ajuns pe mâna poliţiei.
La data de 21 martie, în jurul orei 16:00, a fost identificat un sirian care s-a legitimat cu un pașaport temporar german, falsificat. Acesta a venit în ţară cu zborul Istanbul-Chişinău.
În cel de-al doilea caz, cetățeni ai Siriei au fost depistați în zona de frontieră, în apropierea satului Feteasca, raionul Hâncești, urmare a opririi în trafic a unui mijloc de transport Renault Megane.
Patrula Sectorului Poliției de Frontieră Leușeni a stabilit că în autoturism, în afară de șofer, cetățean moldovean de 31 ani, se mai aflau alți doi bărbați, cetățeni străini. Aceștia s-au dovedit a fi sirieni, cu vârste de 28 și, respectiv, de 39 de ani, la ei fiind depistate mai multe lucruri, printre care o barcă gonflabilă, o pompă și funii, fapt ce a demascat intențiile acestora de a trece ilegal frontiera de stat.
Din declarațiile conducătorului auto, persoanele străine trebuiau să ajungă în satul Pogănești, raionul Hâncești, situat chiar în nemijlocita apropiere de frontiera de stat.
Cazurile sunt cercetate de poliţie.