Ninsoarea de noaptea trecută le-a creat probleme locuitorilor Capitalei
Ninsoarea de noaptea trecută a creat anumite incomodităţi pentru locuitorii Capitalei. Dacă pe străzi a fost împrăştiat material antiderapant, atunci majoritatea trotuarelor şi curţile blocurilor au rămas necurăţate.
Angajaţii de la "Exdrupo" au ieşit cu noaptea în cap la curăţat zăpada. Zăpadă, însă, a rămas neatinsă pe străzile laterale din unele sectoare ale Capitalei.
Oamenii se declară mulţumiţi de modul cum sunt curăţate drumurile în Chişinău, dar nu sunt mulţumiţi de modul cum sunt curăţate curţile. Alţii sunt însă indignaţi si spun că nici unele străzi din centrul Capitalei, pe care circulă mult transport, nu sunt curăţate.
Angajaţii de la "Exdrupo" au şi o explicaţie. Ei spun că sunt prea puţini pentru a curăţa toate străzile din Capitală.
Potrivit dispeceratului "Exdrupo", noaptea trecută au lucrat la deszăpezirea străzilor aproximativ 70 de angajaţi.