Japonezii au creat mâna bionică controlată cu ajutorul smartphone-ului (VIDEO)
Japonezii au reușit să creeze o mână bionică pe care utilizatorul o poate controla cu ajutorul propriului smartphone.
Smartphone-ul în ziua de astăzi este una dintre cele mai valoroase lucruri pe care le deținem, mai ales datorită cantității uriașe de informații pe care o stocăm pe propriile dispozitive.
Având în vedere numărul mare de domenii în care este folosit, japonezii s-au gândit că smartphone-ul ar putea fi de ajutor și pentru cei cu proteze. Astfel, cei de la Exiii au scos pe piață o mână bionică de doar 300 de dolari care se poate conecta cu telefonul mobil, scrie Playtech.ro.
Creatorii au demonstrat produsul pe un pacient a cărui mână nu fusese înlăturată complet. Mâna bionică se conectează cu un electromiograf și cu un smartphone.
Electromiograful înregistrează mișcările nervilor și pe cele ale mușchilor, le transmite dispozitivului mobil, acesta din urmă le interpretează, iar prin intermediul unei aplicații transmite mesajul către mâna bionică.