Manifestaţie pro-unire cu România la Chişinău. Unii trecători au înjurat demonstranţii
Piaţa Marii Adunări Naţionale a devenit tricoloră astăzi preţ de câteva ore. Mii de oameni au participat la manifestaţia dedicată împlinirii a 97 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, sărbătorită în 27 martie.
După ce au cântat şi au rostit discursuri, manifestanţii au pornit în marş spre câteva ambasade ale statelor europene şi au cerut susţinere pentru integrarea Moldovei în spaţiul european prin unirea cu România.
Manifestaţia a început cu intonarea pieselor patriotice româneşti:
"Avem o ţară scumpă şi mândră. Aveam şi iarăşi vom avea, vom avea."
"Buneii mei şi părinţii mei o trăit în vremea ceea. Tat acolo o făcut armata, rudele mele pe jumătate sunt în România, numai noi de aici ne luptăm."
Oamenii au rostit discursuri şi au recitat poezii:
"Ştefane. Măria Ta, tu la Putna nu mai sta, Lasă arhimandritului, toată grija schitului."
"M-a adus în piaţă bucuria faţă de bărbăţia bărbaţilor neamului care i-am avut atunci, în 1918."
"Suntem cu trup şi suflet pentru tot ce au făcut înaintaşii noştri."
După ce au scandat lozinci în Piaţa Marii Adunări Naţionale, participanţii au cerut susţinere şi în faţa ambasadelor SUA şi câtorva state europene.
Manifestaţia nu a trecut însă fără incidente. Unii trecători nu s-au arătat încântaţi de eventuala unire.
Potrivit poliţiei, la marş au participat aproximativ o mie de oameni. Organizatorii spun însă că li s-au alăturat peste două mii de persoane.